Facelia (Phacelia tanacetifolia) este o plantă melifera din familia Hydrophylaceae, originară din țările tropicale. Planta se prezintă sub formă de tufă, cu 15-20 de ramuri, care la rândul lor se ramnifică. Florile cresc în grupe și stau în raceme câte 6-9 flori așezate în rând ca niște spirale de culoare violet, cu polen de culoare albastră închisă. Ramurile de jos sunt mult mai bogate în flori și ele dau mai mult nectar decât cele din vârf.
Apicultorii o descriu ca fiind planta echivalentă a salcâmului de trei ori pe an. Producția de miere la hectar este de circa 500 kg în cultura de primăvară și 200 kg în miriște. Ea are o culoare galbenă deschisă, cu savoare deosebită și cristalizează în masă ca o pastă.
Mod de utilizare a semințelor
Lucrările de bază ale solului sunt arătura de toamnă, la adâncimea de 22-25 cm, apoi înainte de plantare, solul se va mărunți, nivela și eventual tăvălugi. Facelia se poate semăna începând cu luna martie și până în august: semănat în martie – înflorire în mai; semănat în aprilie – înflorire în iunie; semănat în mai – înflorire în iulie; semănat în iunie – înflorire în august; semănat în iulie – înflorire în septembrie. Semănarea se face prin împrăștiere la adâncimea de 0,3-0,7 cm și cu o distanța între rânduri de 12,5 cm sau 30 cm.
Florile apar la circa 6-8 sămptămâni după germinare și durează aproximativ o lună. Facelia se autoînsămânțează, iar după ce florile s-au uscat și au semințele maturizate se va discui. Imediat după prima ploaie, în miriște vor răsări alte plante. După ce cultura și-a terminat perioada de vegetație, aproximativ luna septembrie, aceasta se poate ara, masa vegetativă înglobată în sol aduce echivalentul a 30 tone/hectar de gunoi de grajd si curăță terenul de buruieni.
Observații: Semințele pe care le achiziționați sunt produse într-un sistem 100% natural, unde NU au fost utilizate substanțe chimice periculoase în tratamentele solului sau a plantelor.
Un plic conține: 2 grame.
Originea semințelor: Comuna Secuieni, jud. Neamț.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.